După 2 ore a început să vorbească fluent în engleză

Doamna Elisabeta are 54 de ani şi provine din apropierea oraşului București. După cum afirmă, a fost mereu o persoană deschisă şi interesată de lume.

În anul 2016 au început concedierile în spitalul în care lucrase peste 20 de ani. Doamna veselă şi cu o viziune optimistă asupra vieţii nu se aştepta ca, în loc să înceapă să planifice pensia, va fi obligată să-şi caute un nou loc de muncă!

Eram îngrozită, ne povesteşte doamna Elisabeta. Salariile din serviciile de sănătate nu sunt atât de mari cum se pare. Trăiam de pe o lună pe alta. Pierderea locului de muncă a fost o lovitură puternică pentru mine.

După cum recunoaşte, primul şoc a trecut repede.

Am socotit economiile, dar nu erau prea mare lucru. Pensia de boală a soţului nu ne-ar fi permis un trai decent. Am realizat că trebuie să-mi găsesc repede un nou loc de muncă. Nu-mi puteam permite să-i împovărez pe copiii mei cu problemele mele, mai ales că fiul încă studia, iar fiica cea mare planifica nunta.

Realitatea a funcţionat asupra doamnei Elisabeta ca un duş de apă rece. Doamna în vârstă de cincizeci şi doi de ani a început repede să caute un nou loc de muncă. Din păcate a fost nevoită să constatate că nimeni din zonă nu era dispus să angajeze pe cineva pe postul acesteia.

Colegele mele se confruntau cu aceeaşi problemă. Şi lor li s-a reziliat contractul de muncă, iar în zonă nu erau locuri de muncă pentru acestea. Una dintre acestea mi-a propus să plec în Germania ca îngrijitoare. În două ne-ar fi mai uşor – aşa mi-a zis.

Totuşi Elisabeta niciodată nu a învăţat limba germană. În copilărie învăţase limba rusă, în urmă cu câţiva ani participase la un curs pentru asistente medicale în timpul căruia a învăţat elemente de limba engleză. Cu toate acestea nu se simţea în stare să plece în Berlin.

Mă temeam că nu mă voi descurca. Limba germană mi se părea extrem de dificilă. Ce-i drept participasem cândva la un curs de engleză, cunoşteam gramatica la un nivel elementar, dar consideram că nu pot nimic.

Elisabeta a început să lucreze ocazional. Acest lucru asigura supravieţuirea ei şi a soţului, dar era prea puţin pentru necesităţile lor.

Fiica mea stabilise deja data nunţii, iar eu îi ascundeam faptul că îmi pierdusem locul de muncă.

Momentul decisiv în situaţia Elisabetei a fost … un accident. În timp ce era la cumpărături într-un mall a dat peste un grup de studenţi rătăciţi. Aceştia erau străini care vorbeau doar în engleză. Fiica doamnei Elisabetei era în momentul respectiv în cabina de probă.

M-au întrebat cum să ajungă din mall în staţia de autobuz. Păreau tare pierduţi. Când am observat că angajata nu cunoştea limba engleză, m-am hotărât să-i ajut chiar dacă ar fi trebuit să le explic prin semne. Îmi lipseau multe cuvinte şi a trebuit să fac multe gesturi, dar, în cele din urmă, ne-am înţeles. Mi-au fost foarte recunoscători.

Doamna Elisabeta a recunoscut că era atât de concentrată să-i ajute pe studenţi încât „a uitat că nu ştie nimic”. Mai mult decât atât a rămas surprinsă, în timpul convorbirii, cât de mult memorase din curs.

Atunci când fiica mea a ieşit din cabina de probă, mi-a zis: Mamo, dar cât de bine vorbeşti în engleză! Iar eu i-am răspuns: dar eu nu vorbesc deloc!

Familia mea nu dorea să se lase bătută. A ieşit la iveală că îmi pierdusem locul de muncă. Regret acum că nu le-am zis mai repede celor apropiaţi nimic despre această situaţie. M-au susţinut enorm de mult.

Copiii Elisabetei s-au hotărât să-şi convingă mama că are competenţe mult mai mari decât i se părea. Plină de energie pozitivă după această întâlnire neaşteptată, chiar în aceeaşi zi a revenit asupra notiţelor de la cursul de engleză.

Nu ţineam minte şi nu înţelegeam tot, de aceea am rugat-o pe fiica mea să-mi cumpere un curs de învăţat pe calculator. A acceptat imediat!

S-a dovedit că doamna Elisabeta este o elevă foarte capabilă.

Nu există aşa ceva precum talentul pentru limbi străine. Acest lucru necesită muncă intensivă. M-am decis că voi învăţa în fiecare zi cuvinte noi, chiar şi doar timp de 10 minute. Acesta era obiectivul meu. Datorită acestui fapt am reuşit să învăţ foarte multe!

Femeia învăţa acasă, uneori cu ajutorul celor apropiaţi. A mers chiar la un curs de limbă străină organizate de autorităţile locale.

În cele din urmă a constatat că nu are nevoie de curs. După două ore vorbeam cu profesoara, în timp ce alte persoane abia învăţau alfabetul!

În prezent doamna Elisabeta lucrează ca îngrijitoare de persoane în vârstă în Marea Britanie. După cum recunoaşte, aceasta este o muncă grea, dar asigură multă satisfacţie. Doreşte să se întoarcă definitiv în ţară atunci când va economisi suficient pentru a deschide o companie proprie.

Iubesc viaţa!recunoaşte.